Site nou: Cât durează până văd rezultate în trafic și poziționare Google?: Mură-n Gură

Site nou: Cât durează până văd rezultate în trafic și poziționare Google?

Site nou: Cât durează până văd rezultate în trafic și poziționare Google?

Cu ceva timp în urmă am primit o întrebare de la un membru al grupului de Facebook Mură-n Gură:

Legat de SEO, poți estima, aproximativ cât înseamnă acel "termen lung"? 3 luni, 6, un an? Mai mult? După cât timp pot apărea rezultate decente cu care să fii cât de cât mulțumit? Ce soluții mai rapide pentru o creștere pe termen scurt sunt? Iar dacă vine vorba de bani, la ce sume se ajunge pentru ceva decent?

O întrebare complexă, într-adevăr! Răspunsul poate fi destul de lung și complicat, mai ales în funcție de ce ai în minte când spui „decent” sau „să fii mulțumit”, dar voi încerca să ating puțin punctele principale.

Hai să o luăm pe rând:

Cât durează până vezi trafic la un site nou?

Din experiență, nu prea mișcă nimic la un site (domeniu nou) mai devreme de 3 luni. Adică vezi câte un blip, ici-colo, dar nimic semnificativ.

Am lansat două site-uri noi anul acesta, de la zero, domeniu nou-nouț la ambele și primele două luni nu a apărut nimic (urmăresc în Google Search Console și Analytics). Pusesem la punct cam toate aspectele de pregătire a site-ului.

Din luna a treia a început să miște, pe măsură ce Google Console îmi arăta că Google a luat la cunoștință despre paginile site-urilor și le-a indexat. Ajută mult ca navigația site-ului să fie clară, completă, spre toate paginile și să ai un sitemap în care să îi comunici lui Google toate paginile pe care le ai și unde sunt acestea.

Din luna a patra crește, dar precum am observat și la alte site-uri, poate dura și până la 6 luni să primești „locul ce ți se cuvine” în motorul de căutare. Unele chiar și un an!

Depinde foarte mult și de nișa în care e site-ul, cuvintele cheie și cât de mult conținut ai pe el, precum și, mai important, dacă ai linkuri de la alte site-uri (observație: nu prea e sănătos să ai linkuri multe într-un timp foarte scurt pentru că miroase a spam sau PBN).

Iată un exemplu al unui site pe care l-am debutat în Iulie 2019:

Trafic din Google la un website nou în 6 luni

Ca după ceas, 6 luni mai târziu, traficul din Google a început să crească brusc, fără schimbări semnificative în conținutul site-ului sau în strategiile de promovare.

În trecut era o chestie pe care Google nu o recunoștea în mod oficial, dar cred că există și astăzi: sandbox - ideea că dacă ai un site nou și poate acel site merită să apară mai sus în rezultate, Google îl ține intenționat mai jos, mai „la cutie” până când site-ul dovedește că e serios, respectabil.

Acest „sandbox” se estima că durează în medie cam 6 luni... după care, Google începe să te poziționeze acolo unde ar trebui. În experiența mea cu multe site-uri, acest sandbox nu se dezminte: orice site nou sau orice schimbare semnificativă la structura unui site, durează cam 6 luni în ceea ce privește poziționarea în rezultate.

Cum crești un website în rank sau trafic?

Dacă am cunoaște cu toții răspunsul la întrebarea asta, am fi milionari! Pentru creștere pe termen scurt a traficului, dacă ai site nou-nouț, promovare cu AdWords, Facebook, etc. Din nou, depinde de nișă/industrie.

Dacă ai buget de promovare și vrei rezultate rapide, nu prea ai altă soluție. Poți încerca să soliciți link-uri de la alte site-uri respectabile cu autoritate bună - aceasta cu siguranță te va ajuta să crești mai rapid, dar trebuie făcută cu grijă pentru a nu avea surprize sau a părea suspect.

Iar pe partea de SEO, conținut mult, util și de calitate, postat în mod regulat, link-uri de la site-uri respectabile (gradual, nu toate deodată), mențiuni prin social media și din nou, conținut de calitate. Poate chiar să încerci să dezvolți câteva „topic clusters”.

Cât costă optimizarea SEO?

Ca sume, nu știu ce să zic. Depinde foarte mult pe cine angajezi, câtă experiență are și ce îi ceri să facă. Optimizarea SEO tehnică nu e așa grea și nu presupune „creativitate” prea multă în materie de conținut, doar optimizări. Dar dacă vrei ca cineva să îți facă optimizarea la conținut, poate chiar să scrie conținutul/articolele, e vorba de o altă disciplină și de obicei se negociază în funcție de industrie, cantitate, calitate, experiența „scriitorului”, volumul de material dorit, timpul pe care îl contractezi, etc. E destul de greu de cuantificat.

Am dat doar câteva puncte de pornire.

Concluzie

Dacă ai o inițiativă nouă, lansarea și popularizarea unui website de la zero necesită un efort semnificativ, măcar în primul an. Depinde foarte mult de scopurile pe care le ai, motivul pentru care lansezi site-ul și ce înseamnă pentru tine rezultate „decente.”

Este ușor să te descurajezi dacă după 1, 2, 3 luni nu vezi nimic încurajator. Cei mai mulți începători renunță înainte de a vedea că acul se mișcă în direcția bună.

Sfatul meu este să nu te lași, să continui să publici conținut de calitate și să încerci să atragi câteva linkuri de la site-uri din aceeași nișă. Iar pe lângă site, poți clădi simultan o comunitate pe Facebook, de exemplu, un canal de YouTube sau alte „centre de activitate”, de unde să îndrumi vizitatorii spre site.

Cristi Coțovan

Cristi lucrează de peste 15 ani în domeniul web design, dezvoltare, e-commerce și marketing. A construit două platforme CMS de la zero și este pasionat de comerț electronic, automatizări și muzică și artă și altele. Are 15 idei pe secundă și parcă le-ar începe pe toate până la sfârșitul zilei. Uneori vorbește despre el însuși la persoana a treia.

Categories